Primăria		Consiliul local		Departamente		Noutăţi		Informatii financiare

Monumente, rezervaţii naturale

           Pe teritoriul comunei Săsciori se găseşte rezervaţia geologică „Oul Arşiţei””. situată în perimetrul localităţii Tonea. Este amplasată în sectorul nord - estic al Munţilor Şureanu, pe versantul estic al dealului Arşiţei şi se întinde pe o suprafaţă de 0,20 ha. Obiectivul protejat îl constituie un fragment de micaşisturi şi paragnaise care s-au desprins în timpuri imemorabile din partea superioară a versantului şi s-a oprit la altitudinea de 1057 m.

Elemente istorice

           Ruinele Cetăţii dacice de la Căpîlna, declarată monument UNESCO, se află pe „Dealul Cetăţii”, cu o bună poziţie strategică, situată la 610 m altitudine şi dominând Valea Sebeşului se înalţă vestigiile unei puternice cetăţi dacice. Cetatea cu ziduri de piatră a fost înălţată de Burebista şi făcea parte din sistemul de apărare al capitalei Daciei, Sarmizegetusa Regia.

           Ruinele Cetăţii medievale de la Săsciori. Cetatea a fost construită probabil în sec. al XII-lea, sub numele de „Castrum Petrii”. Ea a funcţionat ca cetate ţărănească până la mijlocul sec. al XVI-lea, fiind în sec. al XIV-lea împreună cu aşezarea de la poalele eu sub stăpânirea unui feudal. În sec. al XVI-lea a fost ruinata ruinată şi părăsită. Ruinele indică o fortificaţie de formă ovală, lungă de 49m şi lată între 35-45m , construită din piatră brută, cu ziduri de peste 2m grosime şi înalte de 4-5m. La cele doua capete se află două turnuri interioare patrulatere ce adăposteau porţile de acces ale Cetăţii. Cetatea era imparţită printr-un zid în două părţi, indicând utilizarea ei de către doua comunităţi separate.

           Cetatea de pământ de la Laz, dealul Ghergheleu este importantă fortificaţie de pământ ce datează din sec. VIII-IX cu un val şi şanţ.

           Printre alte valori imobile se numără biserica satului (1791-1797), cu epitaful şi scenele murale lucrate de pictorul Sava Henţia în perioada de tinereţe (1860-1870), construcţiile tradiţionale - casele mai vechi de 100 ani şi casele cu ocol închis, specifice gospodăriilor de păstori, Tonea şi Pleşi, stâlpii funerari din saatul Loman ( în judeţul Alba se întâlnesc doar în unele sate ale comunelor Pianu şi Săliştea), colectiile muzeale săteşti - casa Stancu din Loman şi Casa memoriala „Maria Poenariu” Laz - pictura icoanelor pe sticla. Elemente de tehnică populară - moara cu piuă de la Laz încă funcţională, produsele tradiţionale locale - brânza de Loman.

           Patrimoniul imobil este  inseparabil de cel mobil. Tehnicile şi modul de sculptare în lemn al stâlpilor funerari, tehnicile de construire în lemn şi de olărit, modul de viaţă pastoral, transhumanţa şi festivalurile legale de aceasta, târgurile tradiţionale, pictura icoanelor pe sticla, constituie o ilustrare a identităţii comunităţii.

           Toate aceste elemente formează un patrimoniu viu, care prin identificare şi considerare devine parte a comunităţii şi patrimoniu în sine.

           OLĂRITUL

           Centrul de olărit din Săsciori este considerat cel mai vechi centru de olărit de pe teritoriul ţării şi cel mai puternic centru de ceramică româneaască din sud-estul Transilvaniei, cu o vechime şi continuitate ce datează documentar de câteva secole, tradiţiile sale mergând până în epoca dacică.

           Aici se producea ceramica roşie nesmălţuită de exterior.

           Formele lucrate la Săsciori foloseau cu precădere pentru fiert şi pentru păstrat lichide sau pentru gătit - oale de „sfărtar”, oale de „fete”, cu una sau două toarte, crătiţi cu trei picioare, numite „hervece”, „hărgaie” pentru lapte, tigăi cu formă alungite, urcioare cu corpul bombat, „căncee” pentru castraveţi, blide, strecurători, etc.

 

 

           Scoala de pictura pe sticla de la Laz

           Reprezentanţii cei mai de seamă ai acestei arte aparţin familiei Poenariu, care a dat cinci generaţii de pictori de-a lungul a două secole.

           Prima icoană a fost realizată în anul 1800, iar în prezent familia Poenariu este reprezentantă de o singură continuatoare a şcolii, Fridrich Oana Alexandra, nepoata doamnei Mariei Poenariu.

           Lazul a fost centrul cel mai productiv al Văii Sebeşului, favorizat fiind de poziţia geografică a satului - terenul accidentat a constituit obstacol în calea practicării agriculturii, ceea ce a condus la diversificarea meseriilor prin folosirea materialelor disponibile în zonă: lemn, lut, etc. Lazul s-a aflat în proximitatea unor centre urbane importante: Sebeş, Alba Iulia şi Sibiu, ceea ce a favorizat vânzarea icoanelor.

           Casa familiei Poenariu adăposteşte o colecţie impresionantă de lucrări ale întregii familii, obiecte de port popular, ceramică de Săsciori, ţesături din zonă, care împreună se constituie într-un tablou unitar de cultura populare de pe Valea Sebeşului.

 

 

             Stalpii funerari din Loman

        Pe Valea Sebeşului, în judeţul Alba, se păstrează de sute de ani un obicei unic în ceea ce priveşte ritualul de înmormântare. La unele locul de veci este pus un stâlp funerar în vârful căruia este amplasat un porumbel din lemn. Acesta simbolizează sufletul celui dus, care s-a întruchipat în pasăre şi astfel trăieşte veşnic şi poate să viziteze astfel, din nou, locurile prin care a trecut în viaţă. Alte morminte au cruci din lemn sculptate cu diferite modele.

           Meşterul Eugen Gavrilă este recunoscut drept „ultimul sculptor de stâlpi funerari din zona Munţilor Sebeşului”, iar tainele sculptatului în lemn le-a deprins în satul său natal, din tinereţe, inspirându-se singur din modelele de pe stâlpii funerari şi crucile vechi din Cimitirul Pianu şi Loman.

 

            Expozitia etnografica Săsciori

         Expoziţia reconstiutie interiorul ţǎrǎnesc cu mobilier, ţesǎturi, vase, obiecte de uz casnic şi gospodǎresc, dominate de privirea celor ce le-au folosit o datǎ, din tabloul cu fotografii vechi de deasupra patului. Ţinuta vestimentarǎ de pe aceste meleaguri aminteşte de portul vechilor daci. Specific pentru portul întâlnit în zonǎ este simplitatea şi armonia cromaticǎ, portul caracterizându-se prin alternanţa culorilor alb şi negru. Pe lângǎ costumele femeieşti şi bǎrbǎteşti, este prezentat şi costumul purtat de flǎcǎii cǎluşari. Procedeul de prelucrare a cânepii este reconstituit în expoziţie prin expunerea tuturor pieselor utilizate la aceastǎ îndeletnicire, la fel de bine sunt reprezentate obiectele folositoare la munca în vie, la obţinerea şi prelucrarea vinului din struguri. Expoziţia etnografică este in custodia doamnei Cretu Maria Antonia.

            Sava Hentia

         Sava Henţia a văzut lumina zilei pe data de 1 februarie 1848 în localitatea Sebeşel (Alba). Primele cursuri şcolare tânărul Sava le-a urmat pe băncile şcolii locale din Sebeşel, manifestând de mic o pasiune şi o atracţie pentru desen. Sava Henţia a abordat pictura cu tematică istorică, cele mai reprezentative creaţii fiind Ostaşii lui Mihai Viteazul izgonind pe turci la Giurgiu, portretul lui Tudor Vladimirescu, Intrarea triumfală a lui Traian în Sarmisegetuza, Legenda meşterului Manole, Moartea lui Ştefan cel Mare, Ştefan cel Mare după bătălia de la Codrii Cosminului şi Sacrificiu roman. Tematica socială, prezentă şi ea în opera artistului, se remarcă în tablourile în care pictorul a înfăţişat oameni ai străzii, cerşetori şi copii săraci. În plus, Sava Henţia a realizat picturi din care transpare pitorescul iarmaroacelor şi al îngrămădirilor comerciale rurale. Reprezentative sunt acuarela Bâlciu în Brebu, care este o îmbinare dintre peisajul cu valoare documentară al epocii şi pitorescul scenei de gen, Vedere din Câmpina, Mahala din Herăstrău, O mahala din Bucureşti şi Târgul Moşilor.

         În memoria acestuia, în localitatea Sebeşel (Alba) a fost ridicat un monument cu bust sculptat în piatră, operă realizată de sculptorul Tiberiu Panait. Monumentul a fost inaugurat în anul 1975.